1.200 de joburi remote au fost postate de la începutul anului

Cele mai multe poziții deschise sunt în call center-e, asigurări, IT / telecom, servicii și educație / training

Peste 26.000 de joburi au fost postate, de la începutul lunii și până acum pe eJobs, iar, dintre acestea, aproape 5% au fost remote, la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut.

„2024 pare că va continua tendința de a migra mai degrabă în direcția reîntoarcerii la birou sau cel puțin a trecerii din zona de remote în cea hibrid. Deja în prima lună a anului vedem o creștere a numărului de joburi care cer prezența la birou și o scădere a celor care permit angajaților să lucreze de acasă”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.

Din cele peste 1.200 de locuri de muncă remote deschise în luna ianuarie, jumătate au fost postate de angajatorii din sectorul call-center  / BPO. Un sfert aparțin companiilor de asigurări, iar restul, în ordine descrescătoare, celor din IT / telecom, servicii, educație / training, financiar / bancar și advertising / marketing PR. „La începutul anului trecut am avut mai multe joburi remote, dar și o ierarhie diferită a domeniilor care erau deschise la acest stil de lucru. Pe primul loc în top se aflau asigurările, urmate de IT / telecom, advertising, retail, media / internet și abia apoi call center / BPO”, enumeră Bogdan Badea.

Aproximativ trei sferturi dintre posturi se adresează candidaților entry-level, în timp ce procentul de joburi remote care vizează candidați cu un nivel ridicat de senioritate sau manageri rămâne marginal.

„De altfel, candidații entry-level sunt și cei care aplică cel mai mult pentru pozițiile care le permit să lucreze de acasă. Unii dintre ei fac acest lucru pentru a putea să își ia și un al doilea job. Pe de altă parte, atunci când vine vorba despre manageri, angajatorii cer prezență la birou măcar două sau trei zile pe săptămână”, explică Bogdan Badea.

În ceea ce privește aplicările, cifrele arată o tendință invers proporțională: în timp ce angajatorii scot în piață preponderent poziții care cer prezența la birou, candidații sunt din ce în ce mai interesați de opțiunea de a lucra de acasă. Astfel, dacă 4,1% din numărul total de joburi sunt remote, procentul aplicărilor pentru acestea crește la 14% din totalul de aplicări. Din cele 1 milion de aplicări înregistrate în luna ianuarie, aproape 140.000 au mers către acest tip de locuri de muncă. Cei mai mulți au aplicat pentru joburile scoase în piață de angajatorii din call center / BPO, IT / telecom, retail, servicii și advertising / marketing / PR.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net la nivel național pentru cei care lucrează remote este de 5.000 de lei pe lună.

„Modul de lucru – remote sau de la birou, nu influențează în mod necesar salariul oferit la angajare, însă cei care lucrează exclusiv de acasă pot pierde o parte din beneficiile extra salariale pe care le au angajații care vin la birou, cum ar fi decontarea transportului, masajul la birou, prânzul oferit de angajator sau orice alt tip de stimulente care sunt oferite în interiorul spațiului de lucru”, mai spune Bogdan Badea.

În acest moment, peste 26.000 de joburi sunt disponibile pe eJobs. Dintre acestea, 1.000 sunt remote.

 

***

Despre eJobs

eJobs este cea mai de încredere platformă de locuri de muncă din România, prin care ai acces gratuit la zeci de mii de joburi verificate manual. Pe eJobs, toate companiile sunt verificate, ai anunțuri cu salarii afișate, joburi din toate domeniile și industriile, locuri de muncă remote și în străinătate. În plus, găsești o mulțime de articole și sfaturi de carieră, dar și un calculator salarial prin care poți vedea dacă ești plătit corect. Pentru recrutori și angajatori, eJobs oferă acces la o bază de peste 5 milioane de CV-uri, precum și o mulțime de soluții de recrutare eficiente. Pe lângă anunțuri de angajare și căutarea în baza de data, prin eJobs poți avea acces în plus la campanii de recrutare digitalizată sau chiar la soluții super personalizate prin agenția de recrutare Skilld. Mai mult, tot datorită eJobs, experții în resurse umane au acces la We Are HR, platforma de conținut dedicată specialiștilor în HR și managerilor.

Bogdan Badea, eJobs Romania

Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu

Reguli pentru cei care lasă comentarii »