Raport GPeC E-Commerce România 2020: Cumpărături online de 5,6 miliarde de euro, în creștere cu 30% față de 2019

Potrivit estimărilor ARMO (Asociația Română a Magazinelor Online), sectorul de e-commerce a atins pragul de 5,6 miliarde de euro la finalul anului 2020, cu 30% mai mult decât în 2019 când valoarea comerțului online a fost estimată la aprox. 4,3 miliarde de euro. Creșterea a fost cu aprox. 500 de milioane de euro peste previziunile inițiale, pe fondul pandemiei Covid-19 care a accelerat ritmul cumpărăturilor online, precum și procentul plăților online prin card.

Valoarea de 5,6 miliarde de euro face referire la toate tranzacțiile generate din România atât către comercianții autohtoni, precum și către magazinele online din afara granițelor țării și reprezintă strict segmentul e-tail, adică produsele fizice (tangibile) care au fost cumpărate prin internet. Nu sunt incluse serviciile, plata facturilor la utilități, conținutul digital sau biletele de avion, vacanțele și călătoriile, rezervările hoteliere, biletele la spectacole ori la diferite evenimente (categoriile din urmă cunoscând o contracție considerabilă în 2020, cauzată de restricțiile de circulație și de măsurile de distanțare socială).

“Cu excepția verticalelor afectate de efectele pandemiei precum Horeca sau Travel, sectorul de e-commerce din România a cunoscut o creștere accelerată în 2020, cu 30% mai mult decât în 2019, procentul de creștere fiind semnificativ mai mare decât în 2019 vs. 2018 când acesta s-a situat la aprox. 20-22%. România este printre țările UE cu cel mai mare procent de creștere anual al comerțului online, fapt care arată potențialul semnificativ de dezvoltare a sectorului e-commerce și în viitor, într-o piață care nu a atins încă nivelul de maturitate al altor țări din nordul și vestul Europei”, spune Andrei Radu, CEO & Founder GPeC.

Pornind de la cifra de 5,6 miliarde de euro ca bilanț al comerțului online românesc în 2020, dacă facem o medie înseamnă că românii au cheltuit pentru cumpărături prin internet peste 15 milioane de euro în fiecare zi a anului trecut, în creștere de la aprox. 12 milioane de euro – media zilnică înregistrată în 2019”, adaugă el.

“Pentru sectorul comerțului electronic, anul 2020 a fost unul ce a marcat o evoluție spectaculoasă, fiind atinse ținte planificate uneori chiar peste 2-3 ani. Însă acest sector este doar partea ușor de văzut și de cuantificat a ceea ce denumim mai larg economia digitală, a cărei valoare este cu mult mai mare și care poate fi șansa României de a recupera extrem de rapid decalajele de dezvoltare față de statele vestice.

Revenind la comerțul electronic, un număr foarte mare de români și-a învins în 2020 teama de a comanda online și a descoperit cât de simplu, comod și sigur e, în timp ce alții, familiarizați deja cu cumpărăturile pe internet, și-au extins categoriile de produse pe care le comandă. Odată câștigați, acești clienți vor rămâne fideli acestei modalități de a-și face cumpărăturile. Aceste premise creează o oportunitate semnificativă pentru retailerii locali de a profita de toate avantajele pieței digitale locale sau internaționale, accesând platforme marketplace și maximizându-și business-ul online”, spune Florinel Chiș, Director Executiv ARMO.

Potrivit estimărilor principalilor jucători, comerțul online va continua să crească și în 2021, cel mai probabil urmând să depășească pragul de 6,5 miliarde de euro la finalul acestui an.

De 16 ani, GPeC promovează sectorul e-commerce din România adunând în jurul său cea mai mare comunitate de magazine online și organizând principalele evenimente de comerț online. Printre altele, GPeC centralizează datele și publică în fiecare an raportul comerțului electronic românesc.

Iată care sunt principalele cifre, statistici și estimări pentru anul recent încheiat (sursele sunt menționate în text, precum și la finalul raportului).

România în contextul european

Potrivit raportului Eurostat publicat în ianuarie 2021, 85% dintre români au utilizat internetul cel puțin 1 dată în ultimele 12 luni, iar 45% din utilizatorii de internet au făcut cel puțin o cumpărătură online în ultimele 12 luni.

Prin aceste statistici, România se situează la coada clasamentului țărilor UE, fiind urmată doar de Bulgaria cu 42% din utilizatorii de internet care au cumpărat online cel puțin 1 dată în ultimele 12 luni.

În fruntea clasamentului se situează:

  • Olanda (91% din utilizatorii de internet au cumpărat online cel puțin 1 dată în ultimele 12 luni)
  • Danemarca (90%)
  • Germania (87%)
  • Suedia (86%)
  • Irlanda (81%)

Tot mai mulți tineri cumpără online

La nivel european, persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 și 54 de ani au reprezentat cel mai mare segment de cumpărători online până în anul 2018 inclusiv. În 2019, tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani au devenit cei mai mulți cumpărători online detronând segmentul de vârstă 25-54 de ani, pentru ca în 2020 procentul celor două grupe de vârstă să fie similar.

“Tendința poate fi de interes pentru comercianții online care ar trebui să ia în calcul noul public țintă și să își diversifice oferta cu produse specifice, destinate tinerilor, având în vedere că procentul cumpărătorilor online din segmentul de vârstă 16-24 de ani este semnificativ”, spune Andrei Radu.

Ce au cumpărat europenii în 2020

Potrivit Eurostat, cele mai populare categorii de produse și servicii comercializate online în 2020 la nivel european au fost (întrebare cu răspuns multiplu, de aceea suma procentelor depășește 100%):

  • 64% – Fashion (îmbrăcăminte – inclusiv îmbrăcăminte sport, încălțăminte și accesorii)
  • 29% – Livrări de mâncare de la restaurante, fast-food, servicii de catering
  • 28% – Mobilă și accesorii pentru casă și grădină
  • 27% – Cosmetice și produse pentru înfrumusețare și wellness
  • 27% – Cărți, reviste și ziare tipărite
  • 26% – Computere, tablete, telefoane mobile și accesorii IT

Următoarele categorii în topul clasamentului cumpărăturilor online la nivel european, au fost:

  • Suplimente alimentare, produse farma, vitamine, produse pentru dietă (reînnoirile de rețete online nu sunt incluse)
  • Articole sportive (excluzând îmbrăcămintea sport)
  • Produse alimentare și băuturi din magazinele specializate
  • Electronice și electrocasnice
  • Articole pentru copii și jucării
  • Produse pentru curățenie și produse pentru igiena personală
  • Auto & Moto (inclusiv piese de schimb)
  • Filme și seriale pe suport DVD, Blu-ray etc.
  • Muzică pe suport CD, Vinyl etc.

71% din consumatorii europeni sunt încântați de cumpărăturile prin internet

Potrivit sondajului Eurostat realizat la nivel european în 2019, 71% dintre cumpărătorii online au declarat că nu au întâmpinat nicio problemă sau dificultate atunci când au cumpărat prin internet.

În schimb, problemele identificate de consumatorii europeni (în proporții relativ mici) au fost (întrebare cu răspuns multiplu):

  • 17% – livrări întârziate față de timpul de livrare promis pe site-ul magazinului online
  • 8% – probleme de funcționalitate ale website-ului sau ale modulului de plată online care i-a împiedicat să finalizeze cumpărătura
  • 8% au primit alte produse față de ceea ce comandaseră sau au primit produse defecte
  • 5% au întâmpinat dificultăți la returnarea produselor sau la a contacta magazinul online pentru a face un retur
  • 4% nu au găsit pe website-urile magazinelor online informații despre garanția produselor sau despre drepturile legale ale consumatorilor
  • 4% au întâmpinat probleme cu magazine online străine care nu comercializau produse în țara de origine a clientului
  • 3% se plâng de costuri totale mai mari decât era indicat inițial pe site-urile magazinelor online.

30% dintre consumatorii europeni cumpără online de la magazine de peste hotare (cross-border), practică mai puțin comună în țările est europene unde sunt preferate magazinele online locale.

E-Commerce în România 2020

Potrivit statisticilor 2Performant, valoarea medie a tranzacțiilor online a crescut ușor în 2020 comparativ cu 2019 în cazul achizițiilor făcute de pe Desktop și s-a păstrat la o valoare similară în cazul celor efectuate de pe telefonul mobil.

În medie*, în 2020 românii au cheltuit 297,4 lei (echivalentul a 61,5 euro) pentru cumpărăturile făcute de pe Desktop, comparativ cu 273 lei (echivalentul a 57,5 euro) în 2019.

În cazul tranzacțiilor efectuate de pe telefonul mobil, valoarea coșului mediu a fost de 210,4 lei (echivalentul a 43,5 euro) în 2020 comparativ cu 208 lei (echivalentul a 43,9 euro) în 2019. *Valorile medii de mai sus nu conțin TVA, iar echivalentul în euro pentru anul 2020 a fost calculat la un curs mediu anual de 1 EUR = 4,8371 lei.

Cât au cheltuit românii pe diferite categorii de produse?

Potrivit 2Performant, în general, comanda medie nu a suferit fluctuații mari față de 2019, cu excepția categoriei Auto & Moto, unde valoarea coșului mediu s-a dublat de la 72,19 euro în 2019 la 148,1 euro în 2020.

Și în categoria Sănătate & Îngrijire Personală s-a remarcat o creștere semnificativă a comenzii medii, mai mare pe Dekstop decât pe telefonul mobil.

Invariabil, pe toate categoriile de produse comanda medie este mai mare atunci când tranzacția este făcută de pe Desktop comparativ cu tableta sau telefonul mobil.

Valori medii ale tranzacțiilor pe diferite categorii în 2020, în funcție de dispozitivul de pe care a fost făcută achiziția (EUR, fără TVA):

  • Auto & Moto – 160,1 euro Desktop vs. 136,1 euro Mobile
  • Electro-IT&C – 157,4 euro Desktop vs. 113,5 euro Mobile
  • Casă și Grădină – 130,5 euro Desktop vs. 105,7 euro Mobile
  • Sport & Drumeție – 71,2 euro Desktop vs. 56,4 euro Mobile
  • Articole pentru copii & jucării – 71,2 euro Desktop vs. 54,6 euro Mobile
  • Fashion – 45,9 euro Desktop vs. 39,3 euro Mobile
  • Pet Shop – 44,7 euro Desktop vs. 36,9 euro Mobile
  • Beauty – 40,6 euro Desktop vs. 32,8 euro Mobile
  • Sănătate & Îngrijire Personală – 40,1 euro Desktop vs. 31,2 euro Mobile
  • Adult – 39,4 euro Desktop vs. 26,8 euro Mobile
  • Farma – 37,9 euro Desktop vs. 24,9 euro Mobile
  • Cărți, Filme și Muzică – 28,9 euro Desktop vs. 23,6 euro Mobile
  • Altele – 58,9 euro Desktop vs. 46,2 euro Mobile

Cele mai multe cumpărături online se fac de pe telefonul mobil

Chiar dacă valoarea medie a tranzacției este mai mică pe mobil decât pe Desktop, numărul de comenzi online făcute de pe telefoanele mobile este, în general, semnificativ mai mare decât numărul de tranzacții făcute de pe Desktop pe aproape toate categoriile de produse, cu excepția verticalei Electro-IT&C unde 53% din comenzi se fac de pe Desktop, iar 47% de pe mobil.

În general, acolo unde este necesară o documentare detaliată asupra specificațiilor produselor sau prețul acestora este mai mare ori sunt comparate mai multe produse similare, ponderea tranzacțiilor Mobile tinde să scadă în favoarea Desktop-ului.

Pe de altă parte, atunci când este vorba de cumpărături de impuls, care nu necesită neapărat o documentare minuțioasă asupra produsului sau un timp îndelungat în luarea deciziei de achiziție, românii cumpără online preponderent de pe telefonul mobil.

Desktop vs. Mobile – ponderea tranzacțiilor pe diferite categorii:

  • Articole pentru copii & jucării – 18% Desktop vs. 82% Mobile
  • Beauty – 27% Desktop vs. 73% Mobile
  • Fashion – 28% Desktop vs. 72% Mobile
  • Farma – 30% Desktop vs. 70% Mobile
  • Adult – 30% Desktop vs. 70% Mobile
  • Sănătate & Îngrijire Personală – 33% Desktop vs. 67% Mobile
  • Auto & Moto – 33% Desktop vs. 67% Mobile
  • Sport & Drumeție – 37% Desktop vs. 63% Mobile
  • Pet Shop – 40% Desktop vs. 60% Mobile
  • Cărți, Filme și Muzică – 40 % Desktop vs. 60% Mobile
  • Casă și Grădină – 48% Desktop vs. 52% Mobile
  • Electro-IT&C – 53% Desktop vs. 47% Mobile
  • Altele – 45% Desktop vs. 55% Mobile

“Concluzia importantă în urma acestor statistici este că magazinele online ar trebui să își optimizeze website-urile cu prioritate pentru device-urile mobile, astfel încât să asigure o navigare ușoară și o experiență de cumpărare plăcută clienților. În cadrul Competiției GPeC, evaluăm anual aprox. 100 de magazine online românești prin peste 200 de criterii care vizează User Experience și am observat că multe magazine pornesc cu optimizările de la Desktop la Mobile și nu invers, cum ar fi normal. Inclusiv în campaniile de marketing și în realizarea ad-urilor neglijează afișarea optimă a acestora pe mobil – iar strategia ar trebui să fie Mobile First, Desktop Second, spune Andrei Radu (GPeC).

72% din traficul magazinelor online este generat de telefoanele mobile

71,9% din traficul magazinelor online din rețeaua 2Performant a fost generat de dispozitive mobile, în timp ce 28,1% de Desktop (procentele nu au suferit modificări comparativ cu 2019).

În cazul magazinelor online consacrate consultate de GPeC, traficul generat de telefoanele mobile depășește pragul de 80% (similar cu 2019).

65,6% din cumpărăturile online se fac de pe telefonul mobil

2018 a fost primul an în care numărul cumpărăturilor online făcute de pe telefonul mobil a depășit Desktop-ul astfel: 54,8% au fost achiziții de pe telefonul mobil, respectiv 45,2% cumpărături de pe Desktop.

În 2019 tendința s-a accentuat, tot mai mulți români preferând să cumpere online de pe telefon în detrimentul Desktop-ului, respectiv: 63,6% cumpărau de pe mobil, comparativ cu 36,4% care au rămas fideli Desktop-ului.

Anul 2020 a adus o creștere ușoară a procentului de cumpărături făcute de pe telefoanele mobile, acesta atingând valoarea de 65,6%, în timp ce achizițiile făcute de pe Desktop au scăzut la 34,4%.

Și din punct de vedere al valorii totale a vânzărilor online, Mobilul este pe primul loc cu 57,4%, comparativ cu 42,6% Desktop (similar cu procentele înregistrate în 2019, respectiv: 57,1% Mobile și 42,9% Desktop).

Rata medie de conversie se apropie de 2%

În cazul magazinelor online din rețeaua 2Performant, rata medie de conversie este mai mare pe Desktop decât pe Mobil, dar aceasta a crescut în 2020 pe ambele tipuri de dispozitive astfel:

  • Desktop – de la 2,1% în 2019 la 2,26% în 2020
  • Mobile – de la 1,44% în 2019 la 1,68% în 2020

Dacă am face media între rata de conversie de pe Desktop și rata de conversie de pe Mobile, ar rezulta o rată medie de conversie de 1,97% în cazul magazinelor online din rețeaua 2Performant.

Trebuie precizat, însă, că rata medie de conversie poate varia semnificativ atât în sens ascendent, cât și descendent în funcție de foarte mulți factori cum ar fi (fără a ne limita la aceștia): notorietatea magazinului online, verticala din care face parte, programele de loializare, campaniile de retenție a clienților sau de recuperare a coșurilor abandonate etc.

Strict raportat la magazinele online din rețeaua 2Performant, deși rata de conversie este, în general, mai mare pe Desktop decât pe Mobil, sunt și câteva verticale unde proporția este inversată, cum ar fi categoriile Adult, Farma și Auto & Moto. De asemenea, în categoria Articole pentru copii & jucării rata de conversie de pe Desktop este aproximativ egală cu rata de conversie de pe Mobil.

Momentele în care se cumpără cel mai mult în e-commerce

Traficul crește proporțional în timpul dimineții atât pe Desktop, cât și pe Mobil, însă în timp ce pe Mobil continuă să crească progresiv după ora 11:00 AM, pe Desktop începe să scadă.

Potrivit statisticilor 2Performant, cele mai multe vânzări se fac în intervalul orar 11:00 AM – 15:00 PM pe Desktop, iar pe Mobil în intervalul orar 20:00 – 22:00.

Din punct de vedere al zilelor săptămânii, potrivit eMAG Marketplace, vinerea este ziua în care românii cumpără cel mai mult online, iar la polul opus este sâmbăta. Tot potrivit eMAG, cele mai multe comenzi sunt plasate în prima parte a zilei, cu un vârf de comenzi la ora 13:00 raportat la valoarea acestora și la ora 12:00 PM, raportat la numărul de comenzi.

Decizia de cumpărare se ia în 50% dintre cazuri în prima oră de când cumpărătorul ajunge în magazinul online. Acest procent ceste în creștere de la un an la altul: 46,5% în 2019, 45,2% în 2018 și 42,6% în 2017.

În 66% din cazuri, decizia de cumpărare se ia în primele 24 de ore de la click.

Ca și particularități ale anului 2020, categoria de Articole Sportive a crescut spectaculos la începutul pandemiei (lunile aprilie – mai 2020), cu peste 1.500%, potrivit 2Performant.

De asemenea, numărul de comenzi în categoriile Articole pentru copii & jucării și Sănătate & Îngrijire Personală a fost dublu pe Mobil față de Desktop, iar în categoria Farma, acesta a fost triplu față de Desktop.

Peste 23.000 de comercianți online în platforma eMAG Marketplace

Potrivit datelor furnizate de eMAG pentru GPeC, la finalul lunii decembrie 2020, în platforma eMAG Marketplace erau înregistrați peste 23.000 de comercianți online activi, în creștere semnificativă de la 20.119 în decembrie 2019.

Trebuie menționat, însă, că nu toți comercianții care aleg să vândă online prin platformele de tip Marketplace sau de Anunțuri dețin și un magazin online propriu, de aceea este dificil de estimat numărul magazinelor online de sine stătătoare din România.

Conform informațiilor furnizate de oficialii eMAG, cele mai bine reprezentante categorii de produse din oferta comercianților activi pe platforma eMAG Marketplace au fost, în ordine descrescătoare:

  • DIY (Do It Yourself / Bricolaj)
  • Home & Deco
  • Produse consumabile pentru casă
  • Electrocasnice
  • Fashion
  • Jucării
  • Produse pentru sport și petrecerea timpului în aer liber
  • Auto

Top categorii din punct de vedere al volumelor de vânzări generate pe eMAG Marketplace, în ordine descrescătoare:

  • Electrocasnice
  • Home & Deco
  • DIY (Do It Yourself / Bricolaj)
  • Mobile
  • IT
  • Produse consumabile pentru casă
  • Auto
  • Electronice
  • Echipamente medicale consumabile (măști, mănuși, dezinfectanți etc.)
  • Jucării
  • Produse pentru sport și petrecerea timpului în aer liber

Din tendințele analizate de reprezentanții eMAG Marketplace, verticalele cu potențial semnificativ de creștere în 2021 sunt:

  • Produse IT (ex.: tablete, sofware, periferice pentru PC etc.)
  • Produse consumabile pentru acasă (ex.: produse de băcănie, hrană pentru animale etc.)
  • Do It Yourself (DIY / Bricolaj – ex.: materiale de construcții, echipamente și sisteme de iluminat etc.)
  • Fashion
  • Produse pentru sport și petrecerea timpului în aer liber
  • Electrocasnice mici și mari
  • Cărți sau produse de birotică
  • Jucării
  • Home & Deco

Black Friday Noiembrie 2020

2020 a fost al zecelea an în care comerțul electronic românesc a sărbătorit conceptul de Black Friday. Potrivit reprezentanților eMAG, cea de a 10-a ediție de Black Friday a depășit toate recordurile înregistrate de eveniment până la acel moment.

Astfel, eMAG a înregistrat într-o singură zi 12,4 milioane de vizite (cu 1,6 milioane de vizite mai mult decât în 2019) și produse comandate în valoare de 585,7 milioane de lei (echivalentul a 120 de milioane de euro) – cu 17% mai mult decât în 2019.

Comparativ cu prima ediție de Black Friday din 2010, valoarea produselor comandate a fost de 17 ori mai mare și de 3 ori mai mare față de ediția din 2015.

La eMAG, cele mai vândute categorii de produse de Black Friday 2020 au fost:

  • Home & Deco – 271.000 produse vândute
  • Îngrijire personală – 197.000
  • Electrocasnice mici – 106.000
  • Jucării – 90.000
  • Televizoare – 66.000
  • Băuturi și cafea – 66.000
  • Frigidere – 35.000

Conform ARMO, în întreaga campanie de Black Friday din noiembrie 2020, românii au făcut cumpărături online în valoare de peste 300 de milioane de euro, cu aprox. 20% mai mult decât în 2019, când s-au înregistrat vânzări totale de 253 de milioane de euro.

Potrivit procesatorului de plăți PayU și făcând referire strict la tranzacțiile online plătite cu cardul, campania de Black Friday din noiembrie 2020 a arătat astfel:

  • Numărul de tranzacții plătite online prin card a ajuns la 539.000, cu 95% mai mult decât în 2019
  • Minutul de aur a fost 07:44 AM cu 4.792 de tranzacții (+124% mai mult decât în 2019)
  • De Black Friday, valoarea medie a coșului de cumpărături a fost de 647 de lei (în scădere cu 8% față de 2019), iar a coșului în rate a fost de 1.028 de lei (în creștere cu 2% față de 2019).

Studiu iSense Solutions 2020: Comportamentul consumatorilor români în pandemie

Pe parcursul anului 2020, compania de cercetare de piață iSense Solutions a derulat două studii pentru GPeC în rândul utilizatorilor de internet pe un eșantion reprezentativ la nivel urban, format din segmentul de vârstă 18-60 de ani. Scopul celor două cercetări a fost de a urmări impactul Covid-19 asupra comportamentului de consum în comerțul electronic românesc, datele fiind colectate în lunile Mai și Octombrie 2020.

Potrivit cercetărilor iSense, numărul cumpărătorilor online din România a crescut cu 13% în 2020 comparativ cu 2019 și era cu 4% mai mare în Octombrie 2020 comparativ cu Mai 2020.

O schimbare de comportament a fost modalitatea prin care clienții au ales să plătească pentru cumpărături, incidența plăților online cu cardul crescând cu 17% față de anul 2019. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în prima parte a anului până în luna Mai (15%) urmând o perioadă de creștere de doar 2% în perioada Mai-Octombrie 2020.

Pe lângă achizițiile de pe teritoriul României, o treime din români preferă să facă cumpărături online de la magazine din China (27%), țări membre UE (23%) și SUA (4%) – întrebare cu răspuns multiplu.

Cât de importante sunt review-urile?

Review-urile au avut o mare importanță în 2020 deoarece cu ajutorul lor magazinele online au putut câștiga încrederea clienților și au putut genera mai multe vânzări. 73% din respondenți caută activ review-uri.

Respondenții care caută activ păreri despre produsele pe care vor să le achiziționeze, urmăresc (întrebare cu răspuns multiplu):

  • Dacă produsele au fost la calitatea cerută, conform review-urilor altor clienți (74%)
  • Răspunsurile magazinului online la opiniile negative (50%)
  • Cât de reale par să fie review-urile (47%)
  • Să vadă doar dacă există site-urile (41%)
  • Comentarii legate de notele primite de produse (39%)
  • Dacă există un mix normal de opinii pozitive și negative (36%)
  • Informații despre rapiditatea livrării (36%)
  • Note cât mai mari (35%)

În ceea ce privește încrederea, 37% au încredere în review-uri publicate pe website-uri independente de magazinul online, 36% în părerile din Social Media și 27% în testimonialele afișate de magazinele online pe paginile proprii.

7 din 10 cumpărători online au lăsat vreodată un review (răspuns multiplu):

  • 67% la solicitarea magazinului online după procesarea comenzii
  • 39% din proprie inițiativă, fără să le fie solicitat un review
  • 16% la solicitarea unui serviciu terț, în numele magazinului de la care au cumpărat

Însă, 3 din 10 cumpărători online nu acordă review-uri deoarece 60% dintre aceștia nu obișnuiesc să facă acest lucru, 38% declară că nu s-au gândit să lase un review pentru că nu le-a cerut nimeni, 14% nu consideră că review-urile sunt importante, iar 10% nu lasă review-uri dacă nu sunt recompensați pentru acest lucru (răspuns multiplu).

Potrivit TRUSTED.ro, la începutul pandemiei clienții magazinelor online au fost mult mai dornici să ofere feedback la comenzi, astfel că opiniile primite aproape s-au triplat pentru perioada analizată, respectiv martie-aprilie 2019 vs. martie-aprilie 2020.

 

În martie 2020, s-a înregistrat o dublare a opiniilor primite față de aceeași lună în 2019, iar în aprilie 2020, a avut loc o creștere cu 300% a opiniilor primite față de aprilie 2019.

Aplicațiile de livrare – soluția salvatoare în pandemie

“Aplicațiile de livrare sunt percepute ca fiind o soluție ”de salvare”, mai ales în această perioadă pandemică deoarece răspund foarte bine nevoii de distanțare, dar și pentru că ne economisesc din timpul alocat pentru cumpărături, iar produsele sunt livrate foarte repede (mult mai repede decât în cazul achizițiilor de la magazinele online). Astfel, ne așteptăm ca aceste platforme de livrare să devină un canal de cumpărare din ce în ce mai important pentru români în perioada următoare” afirmă Andrei Cânda, Managing Partener iSense Solutions.

45% dintre respondenții studiului au folosit cel puțin o dată o aplicație de livrare pentru cumpărături sau comenzi online, iar 27% dintre aceștia folosesc aplicațiile cel puțin o dată pe săptămână.

Cât de des folosesc românii aplicațiile de livrare pentru cumpărături online:

  • Zilnic – 2%
  • De câteva ori pe săptămână – 10%
  • O dată pe săptămână – 15%
  • O dată la 2-3 săptămâni – 22%
  • O dată pe lună – 13%
  • Mai rar de o dată pe lună – 38%

Românii preferă să testeze mai multe platforme de livrare, însă rămân fideli celor care se aliniază cu nevoile lor de cumpărare.

Platformele de livrare utilizate cel mai des (Mai și Octombrie 2020)

  • FoodPanda – 32% dintre respondenți o utilizează cel mai des (încercată de 56% dintre respondenți)
  • Glovo – 28% (încercată de 60% dintre respondenți)
  • Takeaway – 13% (încercată de 33% dintre respondenți)
  • Bringo – 13% (încercată de 26% dintre respondenți)
  • TAZZ by eMAG – 3% (încercată de 7% dintre respondenți)

Consumatorii își doresc o diversificare a categoriilor de produse din aplicațiile de livrare:

  • Cumpără în prezent 1,9 categorii de produse
  • Își doresc să cumpere 3,5 categorii de produse

Consumatorii doresc să poată cumpăra de la producători locali și din piețe tradiționale prin intermediul platformelor de livrare, deoarece consideră produsele mai sănătoase și de bună calitate și vor să susțină micile afaceri românești.

Ce magazine online / aplicații de livrare preferă românii, în funcție de categorii

În cele două perioade analizate în cadrul studiului, s-au observat schimbări de preferințe în ceea ce privește magazinele online de unde românii aleg să își facă cumpărăturile (întrebările sunt cu răspuns multiplu, de aceea suma procentelor depășește 100%).

Top 10 magazine / aplicații de cumpărături din categoria FMCG

  • Carrefour – 37% Octombrie 2020, 39% Mai 2020
  • Kaufland – 35% Octombrie 2020, 45% Mai 2020
  • eMAG – 28% Octombrie 2020, 31% Mai 2020
  • Bringo – 23% Octombrie 2020, 17% Mai 2020
  • Auchan – 23% Octombrie 2020, 32% Mai 2020
  • Mega Image – 15% Octombrie 2020, 21% Mai 2020
  • Cora – 14% Octombrie 2020, 14% Mai 2020
  • Glovo – 12% Octombrie 2020, 9% Mai 2020
  • Solaris – 1% Octombrie 2020, 4% Mai 2020
  • Furnicamarket – 1% Octombrie 2020, 2% Mai 2020

Top 10 magazine / aplicații de cumpărături din categoria Catering

  • FoodPanda – 34% Octombrie 2020, 39% Mai 2020
  • Glovo – 32% Octombrie 2020, 30% Mai 2020
  • PizzaHut – 26% Octombrie 2020, 32% Mai 2020
  • Takeaway – 19% Octombrie 2020, 16% Mai 2020
  • Jerry’s Pizza – 14% Octombrie 2020, 13% Mai 2020
  • Bringo – 10% Octombrie 2020, 10% Mai 2020
  • Domino’s Pizza – 8% Octombrie 2020, 12% Mai 2020
  • Presto Pizza – 7% Octombrie 2020, 9% Mai 2020
  • UberEats – 5% Octombrie 2020, 9% Mai 2020
  • CuptorulCuLemne – 4% Octombrie 2020, 3% Mai 2020

Top 10 magazine / aplicații de cumpărături din categoria Fashion

  • eMAG – 66% Octombrie 2020, 44% Mai 2020
  • H&M – 40% Octombrie 2020, 44% Mai 2020
  • Fashion Days – 34% Octombrie 2020, 28% Mai 2020
  • Carrefour – 23% Octombrie 2020, 15% Mai 2020
  • About You – 20% Octombrie 2020, 13% Mai 2020
  • Zara – 19% Octombrie 2020, 26% Mai 2020
  • AliExpress – 18% Octombrie 2020, 12% Mai 2020
  • Auchan – 16% Octombrie 2020, 12% Mai 2020
  • Bershka – 16% Octombrie 2020, 18% Mai 2020
  • Miniprix – 13% Octombrie 2020, 10% Mai 2020

Top 10 magazine / aplicații de cumpărături din categoria Produse farmaceutice

  • Farmacia Tei – 55% Octombrie 2020, 54% Mai 2020
  • Sensiblu – 32% Octombrie 2020, 33% Mai 2020
  • FarmaciaLaPretMic – 10% Octombrie 2020, 10% Mai 2020
  • Medifarm – 8% Octombrie 2020, 8% Mai 2020
  • Pcfarm – 6% Octombrie 2020, 5% Mai 2020
  • Pfarma – 5% Octombrie 2020, 8% Mai 2020
  • Glovo – 5% Octombrie 2020, 5% Mai 2020
  • Bringo – 5% Octombrie 2020, 5% Mai 2020
  • Efarma.ro – 5% Octombrie 2020, 4% Mai 2020
  • Pilulka – 3% Octombrie 2020, 2% Mai 2020

Top 10 magazine / aplicații de cumpărături din categoria Cosmetice

  • eMAG – 45% Octombrie 2020, 50% Mai 2020
  • Farmacia Tei – 31% Octombrie 2020, 26% Mai 2020
  • Elefant – 25% Octombrie 2020, 27% Mai 2020
  • Sephora – 24% Octombrie 2020, 22% Mai 2020
  • Yves Rocher – 23% Octombrie 2020, 24% Mai 2020
  • Notino – 22% Octombrie 2020, 19% Mai 2020
  • Douglas – 12% Octombrie 2020, 11% Mai 2020
  • Marionnaud.ro – 7% Octombrie 2020, 6% Mai 2020
  • Makeup.ro – 6% Octombrie 2020, 7% Mai 2020
  • Pink Panda – 5% Octombrie 2020, 4% Mai 2020

Top 7 magazine / aplicații de cumpărături din categoria Bricolaj

  • Dedeman – 75% Octombrie 2020, 76% Mai 2020
  • Leroy Merlin – 29% Octombrie 2020, 34% Mai 2020
  • Hornbach – 21% Octombrie 2020, 15% Mai 2020
  • Bricodepot – 18% Octombrie 2020, 23% Mai 2020
  • Mathaus.ro – 7% Octombrie 2020, 9% Mai 2020
  • Bricoshop.ro – 7% Octombrie 2020, 6% Mai 2020
  • E-bricolaj.ro – 4% Octombrie 2020, 4% Mai 2020

Creșteri semnificative ale plăților online prin card

Volumul total procesat de PayU aproape s-a dublat, iar numărul tranzacțiilor procesate a crescut cu 61%, ajungând la 72 de tranzacții pe minut. Valoarea medie a unei tranzacții a crescut cu 22%, ajungând la valoarea de 46 EUR.

Și procesatorul NETOPIA Payments a înregistrat o creștere de 60% a volumului procesat în 2020 comparativ cu 2019.

Pandemia a avut un efect pozitiv major asupra creșterii procentului plăților online prin card, România fiind până în 2020 o piață în care plata ramburs la livrare era metoda preferată de plată de către 80% din cumpărătorii online.

Ca exemplu al efectelor pozitive ale pandemiei în e-commerce, potrivit oficialilor eMAG, în 2020 peste 40% dintre comenzi au fost plătite online cu cardul pe platforma retailer-ului.

Valoarea medie a tranzacțiilor online prin card a crescut

Atât în cazul PayU, cât și în cazul NETOPIA Payments, valoarea medie a tranzacțiilor plătite online cu cardul a crescut semnificativ în 2020, comparativ cu 2019:

  • PayU: creștere de la 185 lei în 2019 la 225 lei în 2020
  • NETOPIA Payments: creștere de la 165 lei în 2019 la 215 lei în 2020

Și numărul de tranzacții plătite online prin card a crescut considerabil cu peste 61% de la 23,6 milioane de tranzacții în 2019 la 38 de milioane de tranzacții în 2020, potrivit PayU.

Cea mai mare tranzacție plătită online prin card în 2020 în sistemul NETOPIA Payments a avut valoarea de 97.000 de lei ca titlu de avans pentru un autoturism Renault.

––––––––––

Raportul poate fi preluat și publicat doar cu menționarea sursei: GPeC și link către https://www.gpec.ro/

Infografic realizat de MTH Digital

Sursele cifrelor și estimărilor de piață publicate în acest raport sunt (în ordine alfabetică): 2Performant, ARMO, eMAG, Eurostat, GPeC, iSense Solutions, NETOPIA Payments, PayU, TRUSTED.ro.

Copyright: GPeC 2021

Partajează pe WhatsApp