Clienții eMAG consideră că educația este cel mai important factor care poate contribui la progresul țării

  • Părinții și profesorii au un rol central în privința educației copiilor
  • 300 de elevi din peste 90 de centre after school din țară, alcătuiesc, de zece ani, o comunitate de învățare creată de Fundația Nouă ne pasă și susținută de clienții eMAG

București, 18 mai 2023. Într-o perioadă în care abandonul școlar a atins cote alarmante, pe fondul provocărilor generate de pandemia COVID-19 și de sărăcie, clienții eMAG consideră că educația este cel mai important factor care poate contribui la progresul țării, iar părinții și profesorii au un rol central în privința educației copiilor, potrivit unui sondaj realizat în perioada 20-26 aprilie.

 „În mediul rural, resursele sunt și mai limitate, iar sărăcia este un factor care frânează, de multe ori, potențialul multor copii. Majoritatea elevilor care vin la centrele after school ale Fundației Nouă ne pasă provin din grupuri sociale dezavantajate, iar părinții lor nu reușesc să le ofere sprijinul de care au nevoie, fiind preocupați de grija zilei de mâine. La centrele Nouă Ne Pasă copiii primesc o masă caldă și sunt implicați în diferite activități care au un ritm adaptat nevoilor lor, menite să îi ajute să recupereze materia și să le ofere motivația de care au nevoie pentru a continua școală,” a spus Tudor Vlad, Președinte Fundația Nouă ne pasă.

„Clienții noștri sunt preocupați de direcția în care ne îndreptăm și de viitorul economic al țării și împărtășesc convingerea comună potrivit căreia educația este un factor esențial pentru progres. Ei sunt cei care susțin an de an programele de prevenire a abandonului școlar derulate de Fundația Nouă ne pasă și sunt alături de cei peste 640 de profesori din Clasa care nu se lasă, pe care îi susțin cu donații menite să ajute la înființarea de centre de educație remedială de tip after school. Vrem să le mulțumim pentru efortul lor constant și îi invităm alături de noi pe toți cei cărora le pasă,” a spus Irina Pencea, general manager eMAG România.

Prin donațiile clienților eMAG, peste 4.300 de elevi au participat la peste 80.000 de ore de educație remedială în cei zece ani de existență ai programului Nouă ne pasă, într-unul dintre cele 90 de centre de tip after school. Aceste ore au fost susținute de 640 de profesori bine pregătiți, care au avut acces la resurse suplimentare pentru a le oferi elevilor sprijinul necesar, adaptat la ritmul lor de studiu. Toți elevii care au frecventat centrele after school în anul școlar 2022-2023 au promovat anul școlar și au avut mai puține absențe decât în anul anterior.

Elevii aflați în pericol de abandon școlar au în continuare nevoie de sprijin, iar toți cei care vor să le dea o mână de ajutor pot să contribuie cu o donație direct din aplicație, atunci când achiziționează un produs, sau din site, https://www.emag.ro/lps/nouanepasa, de unde pot afla mai multe informații despre Clasa care nu se lasă.

Clasa care nu se lasă face parte din platforma de sustenabilitate eMAG „Responsabilitatea noastră nu se oprește niciodată” și reprezintă și un omagiu adus profesorilor din programele de recuperare „Nouă ne pasă” dezvoltate de Fundația Nouă ne pasă, care îi învață pe copii că cea mai importantă lecție este aceea de a nu renunța.

Despre eMAG

Companie românească fondată în anul 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând cu succes modelul local în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă tot mai mare de produse furnizate împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plăți ca  Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.

Clienții eMAG consideră că educația este cel mai important factor care poate contribui la progresul țării

Partajează pe WhatsApp