eMAG: Înainte de Paște, România devine o țară de meșteri și grădinari

  • Vânzări de patru ori mai mari la jante și anvelope și de două ori mai mari la biciclete, sere, mobilier de grădină, dar și fashion
  • Cu o lună înainte de Paște, clienții eMAG adăugaseră în listele de Favorite cu 20% mai multe produse, comparativ cu luna anterioară

București, 22 aprilie 2024. Cu câteva săptămâni înaintea Paștelui, românii se pregătesc pentru sezonul în aer liber și grădinărit, dar și pentru călătoriile pe care le planifică în această perioadă. Astfel, în primele două săptămâni din aprilie, clienții eMAG au cumpărat jante și anvelope sau pulverizatoare cu apă, pentru care vânzările au fost de patru ori mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut din punctul de vedere al volumelor, dar au cumpărat și sere și mobilier de grădină sau plante și semințe, pentru care vânzările au fost de două ori mai mari. Totodată vânzările de biciclete au crescut aproape de două ori, iar cele de articolele pentru sporturi cu rachete și sporturi de apă au crescut cu 15%. Creșteri similare au înregistrat saltelele pentru exerciții și articole pentru pescuit, la fel și pentru categoria fashion, în special încălțăminte sport atât pentru copii cât și pentru adulți. Articolele pentru curățenia casei nu lipsesc nici ele din topul celor mai vândute categorii din această perioadă, înregistrând creșteri de peste 10%.

„Primele două săptămâni din aprilie arată un apetit crescut în rândul clienților pentru amenajarea spațiului exterior și pentru activități în aer liber și călătorii, pe lângă cumpărăturile tradiționale pe care le fac în apropierea sărbătorilor Pascale. Ei au folosit fiecare eveniment de shopping pentru a cumpăra cele necesare la prețuri cât mai bune, accesând ofertele promoționale, dar și posibilitatea de a-și finanța cumpărăturile în rate, într-o perioadă când listele de cumpărături sunt mai lungi. De altfel, în această perioadă au posibilitatea de a accesa atât soluțiile de plată în 4 rate sau la 30 de zile puse la dispoziție de eMAG, cât și finanțarea în 12 rate oferită de HeyBlu, la o dobândă promoțională”, a spus  Mircea Tomescu, Chief Marketing Officer eMAG România, Ungaria și Bulgaria.

Până pe 26 aprilie, serviciul de finanțare în 12 rate din eMAG My Wallet, oferit de HeyBlu, este disponibil pentru cumpărături de până la 10.000 de lei pentru aproape orice categorie de produse de pe platforma eMAG, inclusiv pentru produsele vândute de sellerii din Marketplace, cu o dobânda promoțională de 0,99% pe lună (DAE 12,55%).

Top produse cu vânzări în creștere în primele două săptămâni ale lunii aprilie

  • Motocoase electrice
  • Cositoare
  • Mobilier de grădină
  • Furtunuri de grădinărit
  • Piscine și accesorii pentru piscină
  • Aspersoare
  • Fântâni de grădină
  • Aparate de aer condiționat
  • Biciclete
  • Vehicule electrice
  • Fashion

Cu o lună înainte de Paște, clienții eMAG adăugaseră cu 20% mai multe produse în Favorite comparativ cu luna anterioară, semn că se pregăteau din timp și așteptau cel mai bun moment de shopping.

Despre eMAG 

Înființată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online care a dezvoltat un ecosistem regional bazat pe tehnologie, în România, Ungaria și Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere pe care le pune la dispoziția clienților împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plată din contul eMAG/MyWallet, și abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful).  Cu ajutorul eMAG Marketplace, antreprenorii români care vând pe platformă au la dispoziție de programe și instrumente care îi ajută să își scaleze business-ul în Europa Centrală și de Est: eMAG Ads, cross-border, Fulfilment, aplicația mobilă sau campaniile desfășurate pe platformă sunt doar câteva dintre acestea. Pentru mai multe informații despre eMAG accesați about.emag.ro.

Mircea Tomescu, CMO eMAG Romania, Bulgaria, Ungaria

Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu

Reguli pentru cei care lasă comentarii »