Studiu Kantar: 1 din 7 români a planificat peste 5.000 de lei pentru Black Friday 2025, cu 60% mai mulți decât acum doi ani

  • Electrocasnicele mici, hainele, televizoarele și telefoanele sunt în topul preferințelor de Black Friday 2025
  • Bărbații domină bugetele mari: aproape de trei ori mai mulți decât femeile își planifică bugete peste 5.000 de lei

Black Friday se menține printre cele mai cunoscute evenimente din România, cu o cotă de popularitate și notorietate de peste 90%, potrivit studiului realizat de Kantar România în perioada premergătoare evenimentului. Dintre cei care sunt familiarizați cu acest eveniment de shopping, mai mult de jumătate au declarat că și-au planificat achiziții la ediția din acest an.

„Chiar dacă presiunile economice rămân ridicate, vedem că interesul pentru Black Friday se menține la cote importante, iar încrederea în eveniment rămâne la un nivel constant, circa 30% dintre respondenți având încredere multă și foarte multă în el. Iar cei din segmentul de vârstă 18-24 de ani, specific generației Z, manifestă cel mai ridicat nivel al încrederii, la o cotă de 50,4%. Pentru mulți români acesta reprezintă în continuare momentul-cheie al anului pentru achiziții importante”, spune Cătălina Ștefănescu, Client Service Kantar România.

Datele studiului relevă că tot mai mulți consumatori se orientează către cumpărături online, unde principala platformă de eCommerce rămâne eMAG, fiind luată în considerare de aproape 50% dintre cei care au planificat achiziții de Black Friday. Pe locul doi, cu 26,6%, este Altex și podiumul este completat de Flanco, cu 8,6%. Dacă însă ne uităm doar la primul brand menționat, distanța în privința intenției de cumpărare între eMAG și restul este și mai mare: 32% menționând prima dată eMAG și numai 9% Altex și 1% Flanco.

„Creșterea ecommerce-ului și preferința pentru platforme consacrate, precum eMAG, demonstrează că brandurile puternice, care investesc constant pentru a răspunde la nevoile consumatorilor, sunt cele care reușesc să convertească intenția de cumpărare în rezultate concrete. Consumatorii sunt mai informați ca niciodată și aleg acele branduri care le oferă nu doar reduceri, ci și valoare, transparență și o experiență de cumpărare fără fricțiuni”, a mai declarat Cătălina Ștefănescu.

Unul din trei potențiali cumpărători de Black Friday vrea să cheltuiască mai mult de 3.000 de lei. Totodată, un respondent din șapte se gândesc la cumpărături de peste 5.000 de lei, numărul acesta fiind în creștere cu 60,4% față de 2023.  În acest context, bărbații care au planificat un buget de peste 5.000 de lei sunt de aproape trei ori mai numeroși decât femeile care au planificat același lucru, potrivit datelor colectate în cadrul cercetării Kantar.

Topul produselor pe care și le doresc românii de Black Friday

În ceea ce privește categoriile de produse pe care românii le vizează la ediția din 2025 de Black Friday, pe primul loc de află electrocasnicele mici (39,2%), interesul fiind cel mai ridicat în rândul femeilor, aproape jumătate dintre ele avându-le pe listă.

Televizioarele sunt pe locul doi în topul preferințelor (29,5%), urmate de haine (28%), telefoane mobile (23%), mașini de spălat (17,1%), frigidere (16,1%) și încălțăminte (13,5%).

În top 10 se regăsește și categoria cosmeticelor, care este și pe lista de anul acesta, în special pe cea a tinerilor (18-24 de ani) cu 18%, a femeilor și a celor din București cu 14% în ambele cazuri.

Metodologie

Studiul a fost realizat în perioada 15-21 octombrie 2025, pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 2002 respondenți, cu vârste între 18 și 65 de ani, interviurile fiind realizate prin metoda CATI, cu marja de eroare maximă admisă la nivel total de 2,2%, pentru un nivel de încredere de 95%.

Despre Kantar

Kantar este compania globală lider în oferirea de insight-uri demonstrate și servicii de consultanță de brand și comunicare. Kantar are o înțelegere completă și unică în industria sa despre cum gândesc, simt și acționează oamenii; fiind prezentă la nivel global și local în mai mult de 90 de piețe. Combinând expertiza profundă a specialiștilor săi, cunoașterea bazată pe resurse de date cu norme greu de egalat și cele mai inovative platforme tehnologice și de data analytics, Kantar își ajută clienții să înțeleagă oamenii și le oferă inspirație pentru a crește.

Partajează pe WhatsApp

Lasă un comentariu

Reguli pentru cei care lasă comentarii »