2Performant o numește pe Raluca Negrea în poziția de Country Manager România și Bulgaria

Compania de tehnologie 2Performant, liderul pieței de marketing afiliat din România, listată pe piața AeRO a BVB (simbol bursier 2P), anunță organizarea companiei în 2 Business Units: 2Performant România și Bulgaria și 2Performant Growth Unit. Business Unit-ul România și Bulgaria este condus de Raluca Negrea, Country Manager România și Bulgaria 2Performant, și vizează operațiunile pentru piețele validate pe care 2Performant este deja activă, cu o poziție puternică. Growth Unit testează și validează piețe și abordări noi în business pentru compania românească de tehnologie, atât pe piețele externe, cât și în țară, și este condus de Constantin Stanciu, care devine Growth Manager al companiei.

Dorin Boerescu va conduce în continuare 2Performant în calitate de CEO, funcție din care va coordona toate operațiunile companiei și se va concentra pe inițiativele de creștere.

„Sunt foarte bucuros că Raluca Negrea a acceptat această poziție – este un manager și un profesionist remarcabil, cu care colaborăm de mai bine de 5 ani. Sunt convins că este omul potrivit pentru consolidarea și creșterea business-ului nostru pe piețele pe care avem deja o poziție solidă. Odată cu această numire, focusul meu va deveni extinderea activității 2Performant pe alte piețe – activitate pe care o voi coordona împreună cu Constantin Stanciu, cu care fac echipă bună de peste 2 ani. Cred că această formulă de management este foarte potrivită pentru dezvoltarea companiei în următorii ani. Pe piața din România ne propunem să ne consolidăm poziția de lider al industriei de marketing afiliat. În același timp, există multe oportunități noi atât pe piața locală, cât și pe cea externă, astfel că alocăm cele mai bune resurse pentru inițiativele de creștere ale 2Performant”, spune Dorin Boerescu, CEO și acționar semnificativ 2Performant.

Prima companie de tech listată la bursă cu focus 100% pe dezvoltarea produsului propriu și-a anunțat deja planurile de consolidare pe piața locală, dar și extinderea în regiune și captarea noilor oportunități de business. Din poziția de Country Manager România și Bulgaria 2Performant, Raluca Negrea are ca obiectiv consolidarea companiei pe piața din România, acolo unde este lider al segmentului marketing afiliat, dar și susținerea unui ritm constant de creștere.

„Prin misiunea pe care 2Performant și-a asumat-o, cred cu tărie că putem avea impact în viețile oamenilor și în economiile țărilor în care suntem și vom fi prezenți. Cred că putem produce acest impact prin capacitatea noastră de a crea locuri de muncă, de a crea relații de business profunde și de a seta standarde de performanță. Am mare încredere în echipa 2Performant, alături de care am luat parte la unele dintre cele mai importante momente din evoluția companiei și cu care împărtășesc aceeași pasiune pentru dezvoltarea de tehnologie”, spune Country Manager-ul România și Bulgaria 2Performant.

Raluca Negrea are o experiență vastă în business management și marketing pentru tech, a lucrat pentru branduri și companii mari, dar și pentru companii listate la Bursă. A fondat și a fost parteneră în multiple companii, cu arie de activitate în marketing și tehnologie, a condus echipe mari și a coordonat proiecte cross-country, având expertiză pe piețele din Europa Centrală și de Est. În 2010 a intrat în antreprenoriat și așa a descoperit că i se potrivește să crească și să dezvolte business-uri. Raluca lucrează cu 2Performant din 2015, a luat parte la cele mai importante mișcări din business-ul companiei, precum migrarea către platforma 2Performant.com, și a avut un rol important în listarea pe piața AeRO a BVB. Este licențiată în științele comunicării, la Facultatea de Comunicare din cadrul Universității București, și are un MBA de la Maastricht School of Management (2013-2015).

Constantin Stanciu are o experiență de 14 ani în business development și antreprenoriat, timp în care a contribuit la creșterea mai multor companii din industriile de tech, marketing și evenimente. Face parte din echipa 2Performant de peste doi ani, alăturându-se companiei în 2018 ca Business Development Manager pentru Divizia de Influencer Marketing și devenind ulterior Business Development Director pentru ambele produse ale companiei: marketing afiliat și influencer marketing. Din această poziție, Constantin Stanciu a coordonat departamentul Client Service & Sales al 2Performant, care include echipele care oferă sprijin și consultanță utilizatorilor și care generează vânzările în rândul clienților din platformă. Din aprilie, el devine Growth Manager și va conduce segmentul de business dedicat testării și identificării oportunităților de creștere pentru companie.

2Performant a ajuns într-un punct în care poate privi cu încredere către alte piețe și alte abordări în business. Ne propunem să investim în creștere, să identificăm oportunități noi, așa cum sunt, de exemplu, parteneriatele strategice cu jucători din regiune, menite să accelereze business-ul și să aducă o creștere a veniturilor din piețe externe pe termen mediu și lung”, spune Constantin Stanciu, Growth Manager 2Performant.

Pe 22 martie, în cadrul primei AGA a 2Performant în calitate de companie listată la BVB, acționarii au aprobat operațiunea de majorare de capital cu 5 milioane lei, pentru inițiative de creștere pe România și în piețe noi și pentru o modalitate nouă de atribuire a conversiilor. Tot atunci a fost aprobat de către acționari Consiliul de Administrație al 2Performant, format din Anda Patzelt, Iulian Cîrciumaru și Dorin Boerescu, acesta din urmă fiind ales Președinte CA.

2Performant este listată pe piața AeRO a BVB din decembrie 2020, în prezent are o capitalizare de peste 41 milioane de lei, iar valoarea companiei a înregistrat o creștere de 37% față de prima zi de tranzacționare.

 

_________________

2Performant este o companie românească de tehnologie ce dezvoltă, operează și monetizează 2Performant.com – platformă integrată de marketing afiliat și influencer marketing. Prin această platformă business-urile pot apela la parteneri, afiliați și influenceri, cu care pot lucra prin cele 2 modele de colaborare disponibile în acest moment: marketing afiliat și influencer marketing. 2Performant este o companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, sub simbolul 2P. Conform datelor companiei, 2Performant este cea mai mare sursă locală de trafic pentru magazinele online din România, aducând lunar aproximativ 4,5 milioane de clickuri pentru clienții din portofoliu.

Cu o activitate de 12 ani, compania este cea care a lansat în România prima rețea de marketing afiliat sub denumirea 2Parale.ro. Trei ani mai târziu a urmat intrarea în piața din Bulgaria. În 2016 platforma și operațiunile migrează pe 2Performant.com, o nouă soluție tehnică și un mod nou de operare care pun accentul pe self-service și prepay ca soluție de plată. Compania a investit până acum peste 1 milion de euro în tehnologie pentru creșterea performanțelor, eficientizarea proceselor, lansarea unei platforme de influencer marketing, ușurarea și îmbunătățirea experienței de utilizare (UX & UI).

Cu o viziune unică despre uberizarea marketingului bazată pe performanță și transparență, 2Performant a reușit în acești ani de activitate să intermedieze prin platforma de marketing afiliat vânzări în valoare de peste 244 de milioane de euro, prin mai mult de 443 de milioane de clickuri, pentru 785 de jucători din eCommerce din România și din regiune, din peste 30 de industrii.

Partajează pe WhatsApp