Pe 15 decembrie 2022 se împlinesc 5 ani de când echipa platformei Gomag a lansat oficial Academia de eCommerce, hub de educare pentru antreprenorii ce fac comerț online.
Premiată cu titlul de cea mai bună sursă de educație pentru eCommerce în România, pentru al doilea an consecutiv, Academia Gomag este în același timp o comunitate ce depășește 16.000 de membri.
Organizatorii au ales să sărbătorească momentul cu o campanie specială și premii garantate pentru toți participanții.
Detalii se regăsesc pe site-ul Academiei Gomag și pe paginile social media.
Academia Gomag, de la evenimente fizice, la cursuri online
Inițial, Academia de eCommerce a fost un concept realizat prin evenimentele fizice pe care echipa Gomag le-a organizat la nivel local, începând din 2016.
Un an mai târziu se lansa și site-ul, populat treptat cu materiale educative, cursuri digitale, fișiere PDF și materiale în format fizic de tip ghid, carte sau jurnal.
De asemenea, în Academia Gomag s-a lansat eCommerce no Bull$#!t, prima carte scrisă de Cosmin Dărăban, CEO-ul platformei Gomag, care s-a vândut în peste 7800 de exemplare până acum.
Hub-ul oferă membrilor și o optiune de abonament pentru cursurile existente și acces la cele noi adăugate, prin intermediul Academia Plus, program cu abonament lunar sau anual.
Misiunea Academiei este să ofere antreprenorilor români din eCommerce materiale originale și informații din experiență de aproape 20 de ani, concentrate pe toate aspectele ce țin de deschiderea, lansarea și creșterea unei afaceri online.
Cursurile și materialele publicate ating subiecte precum eCommerce la modul general, marketing online – SEO, PPC, social media marketing, email marketing, copywriting, CRO, Analytics, dar și formarea unui mindset corect în antreprenoriat.
Trainerii cu care ”interacționează” membrii sunt reprezentații cu experiență în domeniu din echipa Gomag, dar există sesiuni organizate și cu partenerii și clienții platformei.
În Academia de eCommerce găsești o mulțime de materiale și cursuri gratuite, precum și premium, astfel încât valoarea monetară să motiveze membrii să consume conținutul și, mai important, să îl aplice în cadrul afacerilor lor.
5 ani de Academia Gomag, sărbătoriți cu fast
În așteptarea datei aniversare pe 15 decembrie 2022, echipa Gomag a pregătit o campanie de 2 săptămâni pentru a sărbători această ocazie.
În perioada 5-11 decembrie, comunitatea se poate înscrie la un giveaway aniversar organizat pe site și pe rețelele sociale. Este pus la bătaie un singur premiu, în valoare de peste 550 de lei și format în principal din materialele fizice disponibile în Academia.
În plus, toți participanții la campanie sunt recompensați cu un voucher de 20% reducere valabil până la sfârșitul anului, care le va fi trimis pe email-ul de înscriere pe 12 decembrie, imediat ce are loc extragerea câștigătorului.
Campania continuă apoi până în 15 decembrie cu lansări noi, precum și un webinar aniversar în ultima zi, unde sunt pregătite alte cadouri și oferte pentru participanți. Înscrierile la webinar încep din 12 decembrie.
Cine poate participa la campania aniversară Academia de eCommerce?
Echipa Gomag încurajează orice pasionat de comerț online să se bucure de beneficiile acordate în această perioadă și mulțumește totodată pentru susținere.
Site-ul Academia de eCommerce este locul în care pot fi găsite toate detaliile campaniei, pe măsură ce aceasta continuă. La mulți ani, Academia Gomag, și membrilor comunității!
Organizatori
Gomag este una dintre cele mai populare platforme eCommerce autohtone, pe care vând aproape 3000 de magazine online din toate industriile. Printre clienții acesteia se numără MindBlower, ProduseCosmetice.ro, MagazinTradițional, Polti, SportPartner, DualStore, BeautyBee, Aqualine, Boromir Market, Photosetup, E-acumulatori și mulți alții.
Echipa Gomag se află și în spatele Academia de eCommerce, proiect educațional pentru antreprenorii ce fac comerț online în România. Hub-ul de educare lansează cursuri și materiale premium anual și este susținut de o comunitate de peste 16.000 de membri.
Partajează pe WhatsApp
Pe plan profesional, mă ocup de audituri de site-uri pe partea de SEO și UX (SEO – optimizare pentru motoarele de căutare / UX – uzabilitate – experiența vizitatorilor), și realizez / mă ocup de mentenanță pentru site-uri pe platforma WordPress. Cofondator al lumeaseoppc.ro și al cetd.ro. Blogger pe olivian.ro.
Pe plan personal, caut să cresc, și pentru asta merg la evenimente, fac sport și încerc să trăiesc sănătos, fac voluntariat, citesc.
Detalii despre mine pe profilul de LinkedIn: linkedin.com/in/olivian/