Studiu MKOR: Ce-și doresc românii de Black Friday

  • 6 din 10 români intenționează să facă achiziții de Black Friday 2022
  • Aproape 6 din 10 consumatori (58%) intenționează să cumpere electronice și electrocasnice
  • 38% intenționează să achiziționeze articole de Fashion, iar 34% intenționează să cumpere produse IT&C
  • Majoritatea respondenților (86%) vor cumpăra de Black Friday din magazinele online din România

Conform datelor oferite de MKOR Consulting prin intermediul studiului Cumpărăturile de Black Friday în 2022, 6 din 10 români intenționează să cumpere cel puțin un produs sau serviciu cu această ocazie.

Articolele de Fashion sunt primele pe lista celor din Generația Z (48%), în timp ce electronicele și electrocasnicele sunt căutate cu prioritate de restul segmentelor de vârstă. Produsele IT&C sunt vizate în principal de persoanele cu venituri mari.

Mai bine de jumătate dintre consumatori și-au făcut planuri pentru reducerile din luna noiembrie. Tinerii (Generația Z și Millennials, 71%), persoanele cu venituri mari (>5000 lei) și părinții (68%) manifestă un interes mai pronunțat pentru ofertele de Black Friday.

Datele confirmă apetența ridicată a românilor pentru promoții în general, comportament adoptat din ce în ce mai mult în contextul economic actual. Astfel, în ultimele 6 luni 78% dintre aceștia declară au căutat mai mult produse aflate la oferte, fiind o soluție preferată în principal de Millenials, cei cu venituri mici și părinți (83%).

Principalele motive pentru care românii intenționează să cumpere de Black Friday 2022 sunt achiziționarea de produse sau servicii pe care le urmăresc de mult timp, la prețuri mai bune, faptul că și-au creat o obișnuință din a cumpăra produse sau servicii la reduceri de Black Friday și faptul că este o ocazie bună de a achiziționa cadourile pentru Crăciun.

Chiar dacă majoritatea românilor sunt îngrijorați de inflație (79%) și costul ridicat al vieții (64%), aceștia plănuiesc să profite de perioada reducerilor de Black Friday pentru a achiziționa produsele pe care și le doresc.

Pentru românii cu venituri mici, Black Friday este o ocazie bună de a achiziționa produse pe care altfel nu și le permit. Iar 1 din 3 români care intenționează să cumpere la reducere de Black Friday fac asta pentru că obișnuiesc să cumpere la promoție de obicei, nu doar cu această ocazie.

Majoritatea cumpărătorilor (80%) nu au un buget fix, ci vor aloca sumele cheltuite în funcție de ce oferte vor găsi.

Cei care deja știu cât vor să cheltuiască de Black Friday anul acesta s-au orientat în funcție de resursele financiare disponibile (7 din 10), dar și în funcție de factori externi precum prețul produselor pe care vor să le cumpere (52%) sau contextul economic actual (25%).

În ceea ce privește factorii de care vor ține cont atunci când vor realiza cumpărăturile, 7 din 10 români au răspuns că vor avea în vedere resursele financiare de care dispun.

Jumătate din consumatori vor lua în considerare prețul produselor sau serviciilor pe care intenționează să le achiziționeze, iar 25% contextul economic actual.

Preferința pentru ecommerce se menține și în cazul cumpărăturilor de Black Friday. Cu toate acestea, aproape jumătate dintre consumatori și-au arătat intenția de a face cumpărături și în magazinele fizice din țară în această perioadă.

Mediul online este preferat și când vine vorba de căutarea de informații privind ofertele disponibile de Black Friday.

“Black Friday 2022 are loc într-un context economic particular, cu care nu ne-am mai întâlnit până acum. Urmărind trendurile privind comportamentul consumatorului din România, ne-am propus să identificăm particularitățile celui mai mare eveniment de reduceri al anului.  

Așadar, am analizat comportamentul consumatorilor în ultimele 6 luni și am identificat care sunt principalele lor îngrijorări în perioada următoare, precum și cum impactează acestea cumpărăturile de Black Friday 2022.”, menționează Corina Cimpoca, fondatoarea MKOR Consulting. 

Studiul complet se regăsește la adresa: https://mkor.ro/studii/black-friday-2022/

 

Metodologia studiului

Datele sunt extrase din studiul Cumpărăturile de Black Friday în 2022, realizat de MKOR Consulting prin intermediul Panelului MKOR.

  • Eșantion: N=530 respondenți, reprezentativ național pe criterii de gen, vârstă și distribuție geografică
  • Target: populație generală, 18-65 ani
  • Metodă de cercetare: sondaj (CAWI)
  • Instrument de cercetare: chestionar
  • Abordare: online, prin panelul propiu MKOR
  • Perioada: noiembrie 2022

_____

Despre MKOR Consulting

MKOR Consulting (https://mkor.ro/) este o agenție de cercetare de piață inovativă, care combină experiența practică în afaceri, know-how-ul la nivel MBA și expertiza de top pentru a oferi o înțelegere aprofundată a mediului de business. În activitatea sa, MKOR Consulting acoperă toate tipurile de cercetare și oferă o flexibilitate crescută clienților săi, cu scopul înțelegerii și livrării celor mai detaliate perspective asupra pieței.

MKOR Consulting dezvoltă o serie de proiecte de cercetare proprii, pe care vă invităm să le parcurgeți în mod gratuit pe site-ul agenției:
https://mkor.ro/studii-piata-proprii/

_____

Contact presă:

MKOR Consulting

Corina Cimpoca, MBA

Consultant Senior, Fondator

Studiu MKOR: Ce-și doresc românii de Black Friday

Partajează pe WhatsApp