Megahack cu premii de 5.000 de euro, expo, conferințe și sesiuni de tip TechJam cu vorbitori locali și internaționali la a treia ediție a TechFest connected by Vodafone din Cluj

Cluj-Napoca, 30.10.2018

  • MegaHack cu premii totale de 5.000 de euro oferite de Vodafone România pentru cele mai inovatoare soluții
  • Sesiuni de tip TechJam despre Smart City, Java, Android, Artificial Intelligence și Machine Learning susținute de vorbitori locali și internaționali
  • Digital Venture Lab reunește, față în față, start-up-uri și potențiali investitori
  • Eveniment-satelit Science Summit și expoziție tech
  • Parteneriat cu Târgul de cariere în IT

În perioada 8-11 noiembrie va avea loc la Cluj a treia ediție a festivalului de tehnologie TechFest connected by Vodafone. Timp de 4 zile, experții și pasionații de tehnologie vor putea alege între aproximativ 10 tipuri de formate de evenimente care vor avea loc la ClujHub, Sala Polivalentă și Vivo Cluj-Napoca.

Primele trei zile sunt dedicate discuțiilor și prezentărilor despre tendințele din zona digitală. TechFest va fi deschis pe 8 noiembrie la ClujHub cu Science Summit organizat în parteneriat cu Modularity. În cadrul acestei zile vor fi prezentate proiecte de case inteligente sau forță de muncă robotizată.

Digital Venture Lab le va oferi oportunitatea start-up-urilor locale de a-și prezenta soluțiile în fața unor potențiali investitori și a reprezentanților corporațiilor.

Pe 9 noiembrie, în cadrul Sălii Polivalente, vor fi organizate sesiuni de tip TechJam despre Smart City la care vor lua parte diverși vorbitori, printre care Cristina Moga, co-fondator al CivicTech. Aceasta va susține o prezentare despre folosirea datelor publice pentru a crea un oraș inteligent. Sesiunea TechJam din partea a doua a zilei va avea în prim-plan liderii mai multor startup-uri locale de succes precum hipMenu, Around25 sau Tappitude. În același spațiu, partenerii de la Târgul de Cariere în IT vor facilita discuții între specialiștii în căutare de joburi în zona IT&C și companiile care îi pot integra în acest ecosistem.

Tot la Sala Polivalentă vor avea loc sâmbătă, 10 noiembrie, alte trei sesiuni TechJam. Acestea se vor concentra asupra unor teme precum Java, Android, Artificial Intelligence (AI) & Machine Learning. Prezentările aplicate vor fi susținute de vorbitori locali și internaționali, printre care: Pascal Bugnion, Data Engineer la ASI Data Science; Răzvan Valentin Florian, Director și cercetător Machine Learning în cadrul Institutului Român de Știință și Tehnologie; Francesco Romano, inginer IoT și Harald Wendel, Software developer la unicornul Transferwise care va vorbi despre „Transaction Cascades”.

În paralel cu sesiunile TechJam se va da startul MegaHack cu premii totale de 5.000 de euro oferite de Vodafone România. MegaHack este o provocare lansată de către operatorul telecom, partenerul principal al evenimentului, și constă într-un maraton de 24 de ore de programare în care participanții își vor testa abilitățile de a rezolva provocări de business prin dezvoltarea de soluții tech pentru companii.

Înscrierile se fac individual aici și sunt gratuite. Participanții își vor aduce propriile echipamente de lucru (laptop, încărcător etc.). Pe parcursul competiției, echipele vor fi susținute de mentori cu experiență, iar juriul care va desemna câștigătorii este format din reprezentanți ai Vodafone România și alți experți locali.

 

Vivo Cluj Napoca va găzdui EXPO Tech ca parte a Techfest connected by Vodafone, o zonă de experimentare a inovațiilor tehnologice hardware sau software care pot optimiza afacerile și viața personală a utilizatorilor.

 

De asemenea, vineri și sâmbătă, partenerii Techfest connected by Vodafone de la Târgul de Cariere în IT vor organiza la Sala Polivalentă concursuri pentru gameri profesioniști și amatori. Printre jocurile disponibile vor fi League of Legends și Hearthstone.

 

După ediția de la București din acest an, ne întoarcem în locul în care acest festival a luat naștere aducând cu noi o comunitate mult mai mare și mai solidă, care poate împărtăși din experiența deja acumulată celor care vor să găsească noi oportunități în acest ecosistem”, a declarat Vlad Șuteu, Brand Ambassador TechFest connected by Vodafone.

 

Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile aici: https://2018.techfest.ro/cluj-napoca/

***

TechFest connected by Vodafone este dezvoltat în colaborare cu comunitatea IT, devenind locul de întâlnire al experților în programare din mai inovatoare companii și al start-up-urilor, într-o atmosferă informală, generând o experiență unică, cu o componentă specială de infotainment pentru publicul larg. TechFest connected by Vodafone, prin manifestările dedicate publicului larg, este, în egală măsură, o invitație deschisă pentru orice pasionat de tehnologie, fie acestea jocuri, gadgeturi sau soluții tehnologice inovatoare.

Viziunea TechFest este de a crea o piață globală pentru companii, start-up-urile inovatoare și fanii tehnologiei. Festivalul de tehnologie urmărește să pună laolaltă, pentru a crea soluții viabile, nevoile comunității de business și energia, respectiv puterea de a genera inovație a start-up-urilor, oferind acces la viziunea comună a profesioniștilor și educând publicul larg în privința tehnologiei.

Partajează pe WhatsApp